Am ţinut un tratament naturist care cred ca mi-a afectat ficatul.
Ianuarie 2008- diagnostic vitiligo , analize medicale bune.(acestă perioadă a venit după un consum de alcool şi grăsimi destul de mare în perioada sărbătorilor) Din acel moment am urmat intern o cură cu vitix pastile precum şi o reţetă de ceaiuri puternice preluată de pe net din revista Formula As, o reţetă destul de populară si des citată. La aceste ceaiuri am adăugat intern tinctură de ţelină, şi un regim alimentar strict.
În iunie 2008 am cerut să mi se facă analize la tiroidă. Acestea fiind contra cost dr. mi-a recomandat să repet toate celelalte analizele ele fiind gratuite. Surpriză, la tiroidă nimic dar am avut transaminazele mari atât TGP cât şi TGO( nu uşor mărite ci de valori de ordinul sutelor, ele fiind normale la nivelul zecilor sub 50 unităţi la bărbaţi). Speriat atât eu cât şi medicul endocrinolog şi cel de familie, ştiind că am ţinut un regim sever şi am valori anormale ale transaminazelor m-au trimis să-mi fac analizele pentru hepatita b şi c ( mai ales că am fost la dentist în aceea perioadă), din fericire analizele au ieşit bune.
Noroc că a venit mama în vizită şi când a văzut cantitatea de ceaiuri ce o consum conform reţetei m-a întrebat dacă vreau să mă sinucid şi mi-a aruncat toate ceaiurile.
Din iunie am renunţat la tratamentul naturist, la regimul alimentar sever, am revenit la un consum moderat de alcool etc.
În luna în curs am repetat transaminazele ce au revenit la valori normale 15 respectiv 27 unităţi.
Cred că tratamentele naturiste puternice de detoxifiere a organismului sunt periculoase, iar medicul de familie endocrinologul şi mai ales eu sunt convins că aceste fluctuaţii sau datorat acestui tratament lucru pe care nu o să-l mai încerc şi nu îl recomand nimănui.
Asa e, numai ca noi trebuie sa tinem un regim alimentar nu neaparat strict, cat mai ales sanatos (fara grasimi, chestii picante, zahar, sosuri, ketch-up, lucruri acre, fara cafea si excitanti nervosi, fara alcool). In rest poti sa mananci carne alba (pui si curcan) la cuptor, fructe, legume, peste, compoturi, iaurt. Cat despre ceaiuri de dexotifiere, nu e neaparata nevoie de ele.